ULTIMĂ ORĂ. Spitalul Județean Deva intră în carantină, după ce patru medici au fost infectați cu coronavirus

ULTIMĂ ORĂ. Spitalul Județean Deva intră în carantină, după ce patru medici au fost infectați cu coronavirus
Publicat: 30/03/2020, 09:26
Actualizat: 30/03/2020, 09:27

Spitalul Județean de Urgență Deva a intrat în carantină timp de 14 zile, după ce cel puțin patru medici au fost confirmați pozitiv cu noul COVID-19.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Deva, Lucian Morogan, a declarat pentru News.ro că au fost luate o serie de măsuri, în urma discuţiilor cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.

„Personalul medical pozitivat va fi internat la Secţia de Boli Infecţioase din Deva, iar personalul medical existent va îngriji pacienţii internaţi în acest moment, fără a părăsi unitatea sanitară timp de 14 zile. Spitalul nu va mai prelua cazuri noi, iar cei internaţi nu vor fi externaţi timp de 14 zile. Practic e principiul ”nimeni nu intră, nimeni nu iese”. În tot acest timp, se va face dezinfecţie în spital”, a declarat Lucian Morogan.Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Deva, Lucian Morogan, a declarat pentru News.ro că au fost luate o serie de măsuri, în urma discuţiilor cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.

„Urmare a discuției telefonice avute cu domnul ministru secretar de stat Horațiu Moldovan, căruia i s-a prezentat situația preliminară a anchetei epidemiologice la Spitalul Județean de Urgență Deva, s-au dispus următoarele:

– medicii pozitivați COVID-19 vor fi internați pe secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Deva;

– restul personalului vor îngriji pacienții internați existenți în acest moment, fără a părăsi unitatea sanitară, începând de astăzi, timp de 14 zile;

– Spitalul Județean de Urgență Deva nu va mai prelua cazuri noi pe perioada celor 14 zile, iar pacienții internați nu vor fi externați în acest interval;

– intensificarea efectuării procedurilor de curățenie și dezinfecție în toată unitatea sanitară;

– achiziționarea de echipament de protecție și dezinfectanți în cantitate suficientă”, se arată într-o directivă a DSP Hunedoara adresată Spitalului Județean de Urgență Deva.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Forțele Aeriene Ucrainene pot ridica în aer doar trei avioane F-16!
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Noi imagini cu mașina care a produs accidentul din Pantelimon. Bunicul copiilor loviți: „Inconştienţi care...
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei,...
Vedeta, în lacrimi, după ce a aflat că suferă de o boală gravă! „Am moștenit...
Rezultate Titularizare 2024. Edu.ro publică notele finale ale profesorilor, după contestaţii
„Durere mare” Ei sunt părinții Marinei Gavril, doctorița ucisă cu sânge rece în Brăila! Primul...
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Care e diferența, de fapt, între VEHICUL și AUTOVEHICUL? Mulți cred că știu răspunsul, dar...
Spania amendează Booking.com cu 413 milioane de euro pentru "abuz de poziţie dominantă"
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Mașinile care vor fi interzise. Decizia autorităților: Accesul va fi restricționat
Piersici la grătar cu înghețată. O rețetă fabuloasă
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Culiță Sterp, dezvăluiri neașteptate despre relația cu socrii! Cum se înțelege artistul cu părinții Danielei...
Calificare în finală! David Popovici, locul al doilea în semifinala probei de 100 metri liber...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Valurile de căldură de după ploile abundente favorizează apariția unor boli